18 Mai 2012
Giurgiuvenii sunt ferm hotărâți să facă molifte și exorcizări în Primăria orașului lor!
Opinia publică giurgiuveană, dar și cea din
județele țării, care și-a pus mari speranțe in USL, în Victor Ponta și Crin
Antonescu, a rămas șocată, intrigată și, mai ales, bulversată de tot ceea ce se
petrece în PNL Giurgiu, unde liderul acestei formațiuni politice – cândva
respectate și apreciate – s-a transformat în dușmanul de moarte al propriului
electorat printr-o serie de acțiuni reprobabile ce frizează demența,
senilitatea și autodemolarea.
Și, pentru ca Lucian Iliescu să fie sigur că despre el se va duce buhul în toată România, a avut grijă „să-l asasineze mișelește,” după cum bine spunea consilierul PNL Bogdan Ujeniuc, pe domnul Dumitru Beianu, președintele Consiliului Județean Giurgiu și vicepreședinte al PNL Giurgiu, fiindcă acesta a refuzat cu demnitate să facă jocurile murdare ale „Împăratului.” Rezultatul? Trei vicepreședinți de marcă (Dragoș Ujeniuc, Georgeta Mihuț și Alexandru Andrei – toți juriști de mana întâi) au demisionat din PNL în semn de solidaritate cu Dumitru Beianu care, înjunghiat pe la spate de chiar mentorul său, călăul politic Lucian Iliescu, s-a văzut obligat să candideze independent pentru un nou mandat de Președinte al Consiliului județean, susținut fiind nu doar de realizările sale de top din primul mandat, dar și de majoritatea primarilor din toate formalitățile politice (PNL, PSD, PC și chiar PDL), inclusiv de liberalii scârbiți și oripilați de trădarea pusă la cale de Lucian Iliescu, trădare însoțită de uriașe manipulări ale opiniei publice printr-o cascadă nesimțită de minciuni ordinare, care să-i justifice ipochimenului cinismul, ipocrizia și dorința nestăvilită de putere discreționară.
O altă lovitură de teatru absurd a constituit-o tragerea sforilor pentru a-l plasa pe Dumitru Gavrilă (ciripitorul și trompeta obedientă a „Împăratului”) în funcția de președinte interimar al Consiliului Județean Giurgiu, instituție din care să înlăture, la foc automat, pe toți colaboratorii profesioniști ai domnului Dumitru Beianu, prin înlocuirea acestora cu o întreagă șleahtă de pițifelnici și acoliți ai ciurdei iliesciene, care să preia controlul a tot ce mișcă în județ, fiindcă la municipiu acest lucru se întâmplă de fix 16 ani bătuți pe muchie.
În paralel cu aceste mișcări devastatoare, Lucian Iliescu a adus în PNL Giurgiu toate ciurucurile și trădătorii din PDL și PSD, pe care i-a proțăpit fie pe listele de consilieri municipali și județeni, fie le-a promis funcții grase în serviciile deconcentrate, stârnind valuri de furtună în rândurile peneliștilor autentici și al cetățenilor municipiului și județului Giurgiu, care nu mai știu ce să creadă. De pildă, dintr-o discuție purtată recent cu un intelectual de vază al orașului nostru, profesor la Colegiul Național „Ion Maiorescu”, care poartă în tolba personală un munte de cărți publicate, am reținut, printre altele, următoarele afirmații: „Frate, a înnebunit lupul! Cum, dom’le, să renunți la niște oameni iubiți și apreciați de întreaga comunitate pentru verticalitatea și profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului și să aduci în locul acestora tot felul de ratați? Păi, numai un politruc dus rău cu capul poate să renunțe cu atâta ușurință la personalități absolut onorabile precum Tică Beianu, Ujeniuc, Mihuț și Alexandru Andrei (vor mai urma, sunt ferm convins, mulți alții), ca să-i aduci pe Ionel Dinu, Mustățeanu sau Elena Cristina Dinu, indivizi incolori, inodori și insipizi? Un astfel de demers stupid este receptat de întreaga comunitate drept un act de sfidare a bunului simț. Cu alte cuvinte, prostia a ajuns la mare preț!”
Dacă la toate aceste mașinațiuni perverse la care s-a dedat Lucian Iliescu mai adăugăm și primirea în PNL a călăului giurgiuvenilor, mafiotul Marin Anton, fost președinte al PDL Giurgiu, împroprietărit cu un post de vicepreședinte și, după cum se aude, cu unul de secretar de stat sau parlamentar, avem imaginea exactă a tot ceea ce ni s-a întâmplat nouă, giurgiuvenilor, în ultima vreme, cu ocazia blocării bugetului propriu al Consiliului județean: cei peste 2000 de angajați, inclusiv asistații social și instituțiile subordonate acestei instituții au fost umilite, batjocorite și obligate să țină post negru în preajma Sfintei sărbători a Paștelui, de chiar uneltele lui Lucian Iliescu (Marin Anton, Ioan Robert Cristoi și Lucian Dumitru) pentru a-l sabota la maximum pe domnul Dumitru Beianu și, astfel, planul de înlăturare a Domniei Sale din funcția de președinte al Consiliului Județean Giurgiu (plan diabolic zămislit de „Împărat”) să aibă un suport – fie el și extrem de mizerabil – pe care să se sprijine, azi, toate argumentele cretine și mincinoase ale asasinilor acestui om corect, demn și onest.
Aceasta este adevărata față a lupului îmbrăcat în blană de oaie! Căci, după ce „Împăratul mincinoșilor” s-a înhăitat până și cu Satana (Marin Anton), majoritatea giurgiuvenilor a luat hotărârea fermă de a face molifte și exorcizări în Primăria Giurgiu, fiindcă nu acceptă în nici un fel ideea că, tocmai cei care le-au tăiat pensiile și salariile, i-au trimis în șomaj cu sutele de mii sau în bejenie prin lumea largă, au falimentat zeci de mii de IMM-uri și au adus România în pragul dezastrului, sunt premiați azi de „liberalul comunist” Lucian Iliescu, în loc să fie băgați la pușcărie pentru cât au mințit, furat și umilit acest popor. La fel ar trebui să se întâmple și cu complicii lor, care îi ascund azi sub pulpana ocrotitoare a PNL. Apropo: de ce tac chitic domnii Crin Antonescu și Victor Ponta, liderii USL, vis-a-vis de aceste jocuri murdare unde, culmea paradoxului, victimele sunt obligate de Lucian Iliescu să-și dea mâna cu maleficii lor călăi? Până unde pot merge trădarea, ipocrizia și minciuna cu care ne împroașcă Lucian Iliescu? Pentru că, așa cum ne spunea deunăzi un mare om de caracter, profesor pensionar pus la curent cu tot ce mișcă în politica locală și națională „nu poți întinde mereu curse fără să cazi și tu în ele!”
ION GAGHII

Sindicalizare