iongaghii.blog-gratuit.ro - Blog Primul blog : Ultimele articole

Calendar

August 2010
Lun	Mar	Mier	Joc	Vin	Sam	Dum
<< <		> >>
	1	2	3	4	5	6
7	8	9	10	11	12	13
14	15	16	17	18	19	20
21	22	23	24	25	26	27
28	29	30	31

Cautare

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

Sindicalizare

RSS 2.0 :
Articole
Comentarii

Arhive

06 Mai 2010

Chiar dacă ar primi un spor de scârbă atunci când vor fi chemaţi la urne,

Cei mai mulţi români n-ar mai vota, nici în ruptul capului, cu PDL!

          În România postdecembristă lucrurile s-au mişcat greu, ca într-un mediu vâscos, fiindcă nimic nu s-a făcut la timp întru propăşirea, bunăstarea şi libertatea reală a acestui popor mult încercat şi minţit cu neruşinare de atâtea cohorte de politicieni hulpavi, dornici de putere şi înavuţire. Iar ceea ce se întâmplă în ultima vreme întrece orice imaginaţie, ţara fiind adusă în pragul falimentului. Puţinii bărbaţi de stat, cu mintea luminată şi dăruiţi trup şi suflet nu intereselor de gaşcă sau personale ci măreţelor idealuri de progres, civilizaţie şi democraţie, fie nu mai sunt printre noi (Corneliu Coposu, Ion Raţiu), fie au fost marginalizaţi (Doina Cornea, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana) fie se zbat, fără prea mult succes, să schimbe mentalităţile pervertite ale conaţionalilor (Crin Antonescu, Klaus Johanis) care, virusaţi parcă de orbul găinilor, încă se lasă manipulaţi de cei ce le-au înfipt cuţitul în spate până la prăsele, după ce le promisese marea cu sarea, dându-le, în schimb, după ce şi-au văzut sacii în căruţă, foame, sărăcie, şomaj, impozite, disperare şi dreptul de a-şi lua lumea în cap, atunci când nu îşi iau, singuri, viaţa.
         Pentru a înţelege exact catastrofa ce se produce azi la nivel naţional – unde caracatiţa portocalie taie şi spânzură după cum „vrea muşchii lui Traian Băsescu ” – vom focaliza reflectoarele analizei noastre pe câteva întâmplări reale, ce s-au petrecut şi se petrec în municipiul şi judeţul Giurgiu, unde majoritatea electoratului a rămas aproape imună la cântecul de sirenă al PDL. Urmarea? Cetăţenii acestei unităţi administrativ teritoriale au fost pedepsiţi de Guvernul Boc – excepţie făcând localităţile cu primari portocalii – prin alocarea, în 2009, a unui buget cu 30% mai mic decât cel primit în 2008, iar în 2010, a unui buget mai pirpiriu decât cel alocat în 2009 aşa, ca să se înveţe minte, conform sloganului bolşevic „cine nu e cu noi, e împotriva noastră!” Şi, ca atare, să-i nimicim.
        Cum candidaţii „profesionişti” ai PDL au pierdut aici, en fanfare, preşedinţia Consiliului judeţean, primăria municipiului Giurgiu şi majoritatea primăriilor comunale, inclusiv alegerile parlamentare, tăvălugul răzbunării băsesciene s-a rostogolit nemilos, de la tăierea drastică de fonduri până la racolarea – ameninţări, şantaj, dosare, mită – de primari şi parlamentari, doar – doar vor înfrânge voinţa populară giurgiuveană exprimată fără echivoc.
         Din păcate, lucrurile nu se opresc aici, fiindcă asupra preşedintelui Consiliului judeţean, domnul Dumitru Beianu şi a primarului municipiului Giurgiu, domnul Lucian Iliescu, ambii membrii marcanţi ai PNL, au fost asmuţite haite de zvoneri şi răspândaci PDL (inclusiv prefectul şi cei doi subprefecţi), care să le blocheze toate proiectele fie prin atacarea hotărârilor în contencios administrativ, fie prin lipsa cronică de finanţare, fie prin manipularea ordinară a opiniei publice. Aşa s-a întâmplat cu aducţiunea de gaz metan, aşa s-a întâmplat cu depozitul ecologic de resturi menajere, aşa se întâmplă cu recentul proiect de modernizare a Pieţei Centrale din Giurgiu, pentru care s-au dat şi continuă să se dea lupte grele, de parcă respectivii pedelişti ar fi locuitorii altei planete şi nu ai acestui judeţ ce se vrea scos din sărăcie şi anonimat de unii oameni cu adevărat destupaţi la minte.
        Din discuţiile purtate cu mai mulţi cetăţeni revoltaţi de acţiunile subversive ale acestor frânari pupinbăsişti ai dezvoltării judeţului şi municipiului Giurgiu (care, culmea, pretind că le apără interesele) am reţinut o propunere de mare bun simţ: „dacă tot se acordă distincţia de << Cetăţean de onoare >> al judeţului, municipiului, comunei, celor ce au contribuit decisiv la dezvoltarea, modernizarea şi bunăstarea respectivelor comunităţi, atunci de ce nu s-ar oferi şi titlul de << Duşman înrăit >> al judeţului, municipiului, comunei, acelora care se opun din răsputeri acestor deziderate majore menite a îmbunătăţi traiul de zi cu zi al cetăţenilor?” Chiar aşa. De ce? „Şi, cu o astfel de ştampilă aplicată în frunte, vom vedea cine le mai acordă votul la alegerile ce vor urma!” Simplu şi eficient.

                                                                        ION GAGHII

Admin · 64 vizualizari · Scrieti un comentariu

28 Apr 2010

În România lui Traian Băsescu umorul se naşte din jale!

Motto: A fost, cândva, o ţară-ndepărtată,
            Unde umorul se năştea din jale,
            Iar când zâmbea, cădea paralizată
            În chiar durerea hohotelor sale.

           Povestea pe care încerc să v-o spun astăzi, stimaţi compatrioţi, o trăim cu toţii, în chiar aceste clipe, poate fără să ne dăm seama că am devenit, cu sau fără voia noastră, personajele reale ale celui mai izbutit best-seller planetar ce abordează umorul negru la greu, în fiecare pagină a existenţei noastre. Arătaţi-mi Domniile Voastre o singură naţiune ce vieţuieşte pe acest pământ capabilă să ne întreacă în decizii absurde, începând de la alegerea conducătorilor şi până la conceperea unor proiecte de viitor.
           Păi, numai noi, românii, suntem capabili să punem în fruntea ţării oameni care astăzi spun una şi mâine alta, care luptă împotriva corupţiei, deşi ei şi gaşca din care fac parte sunt corupţi până în măduva oaselor, care ne cresc salariile scăzându-le, ne măresc pensiile reducându-le, ne oferă medicamente gratuite pe care suntem obligaţi să le cumpărăm, ne dau apă caldă care curge, la robinet, rece, ne fac mii de kilometri de autostradă din hârtoape fără număr. Dar lucrurile nu se opresc aici: salariile profesorilor cresc cu 50 la sută prin reducerea lor cu 15%, numărul locurilor de muncă creşte cu 200.000 şi, drept urmare, cel al şomerilor creşte cu 300.000 (vedeţi? creşteri pe toată linia!), reducem cu peste 60% numărul taxelor şi impozitelor, dar plătim cu 20% mai multe, desfiinţăm 100 de agenţii guvernamentale dar creştem numărul angajaţilor cu 10%. Aşadar, cele mai bune legi din România sunt acelea care nemulţumesc pe toată lumea. Şi ţineţi cont că delegaţia FMI a venit din nou „să ne ajute”, fiindcă avem un preşedinte care spune numai adevărul, dar fiecare promisiune a sa este o uriaşă minciună, şi un prim-ministru care ştie exact ce doreşte fiecare cetăţean în parte, fără să-l întrebe vreodată.
           Cu siguranţă, Traian Băsescu şi Emil Boc le vor explica domnilor de la FMI că banii ţării sunt puţini (dar avem tot mai mulţi miliardari), că ne-am făcut lecţiile gândindu-ne „la mărirea TVA şi a bazei de impozitare” şi, dacă e nevoie, putem tăia 20% din salarii, demonstrând că suntem solidari. Însă, poporul va cădea pe spate de fericire când va afla că Guvernul Boc, după ce a adus prosperitatea întregii naţiuni (impozitând salariile şi pensiile), va mai face o minune: – „Ghidul pentru relaxarea găinilor şi a porcilor”. Aici avem, însă, o nedumerire: găinile şi porcii din Parlament, din Guvern sau de la Preşedinţie?
          Până se va lămuri dilema cu pricina, aflăm că se vor acorda ajutoare de stat pentru crescătorii industriali de păsări şi porci, care vor fi obligaţi să respecte, cu sfinţenie, următoarele condiţii: locuri de cazare curate şi uscate (fix ca în spitalele umane din România), prevenirea agresivităţii animalelor prin distragerea atenţiei acestora cu „diverse obiecte” (de pildă: ulei, zahăr, făină, bani, fix ca în campania electorală), animalele să fie manipulate „cu blândeţe” (fix ca la B1 TV, OTV şi Taraf TV).
          Aşadar, suntem un popor de poveste, avem conducători de poveste şi riscăm să rămânem în istoria mare (dacă am intrat în ea vreodată) ca o naţiune de „relaxaţi”.

ION GAGHII

Admin · 62 vizualizari · Scrieti un comentariu

21 Apr 2010

Traian Băsescu s-ar putea angaja în redacţia noastră,

Dacă Guvernul Boc ar administra Deşertul Sahara!

           Miile de cititori fideli ai ziarului Cuvântul liber pot depune mărturie că, în cei peste 20 de ani de apariţie neîntreruptă a susmenţionatei publicaţii giurgiuvene postdecembriste, ne-am făcut un stindard din lupta pe viaţă şi pe moarte cu abuzurile Puterii, oricare a fost aceasta de-a lungul timpului, asumându-ne, în mod conştient, toate riscurile. Ca atare, publicaţia noastră s-a transformat într-un veritabil scut pentru apărarea drepturilor democratice ale cetăţenilor României obţinute cu sânge nevinovat în Decembrie 1989.
           Dintre sutele de campanii de presă – majoritatea victorioase, în ciuda faptului că unii granzi ai zilei ne-au purtat ani în şir prin tribunale – aceasta din ultimii ani, dusă împotriva lui Traian Băsescu şi a tuturor vrăjilor făcute de el şi guvernele Boc, ne-a onorat, când ne aşteptam mai puţin, cu MARELE TROFEU AL CONSECVENŢEI, „premiu” decernat – simbolic, desigur - de chiar preşedintele ţării. Cum? Foarte simplu: după ce ani de-a rândul mass media obedientă ne-a acuzat de lipsă de profesionalism, dezinformare, cinism, lipsă de patriotism, partizanat politic, destabilizare, interese oculte şi alte aberaţii portocalii, iată că vine însuşi Traian Băsescu să confirme – cu subiect şi predicat - în faţa întregii naţiuni, că am avut tot timpul dreptate.
           Astfel, prezent la emisiunea „Naşul”, de la B1TV, unde moderator este pupincuristul prezidenţial şi guvernamental Radu Moraru, preşedintele s-a dezlănţuit şi, parcă având la îndemână ziarul Cuvântul liber, părea că s-a apucat a cita la greu din paginile acestuia, uitând să precizeze sursa. Preşedintele i-a făcut KO pe democrat liberali – ipocrizie , dorinţa de a le arăta cine e jupânul? – pentru modul inacceptabil în care guvernează ţara şi pentru totala lipsă de reformare a PDL care, în opinia sa, are tendinţa vădită de „a se bolşeviza” . Adică, exact ceea ce ziarul Cuvântul liber afirmă, negru pe alb, număr de număr, apelând la argumente şi probe zdrobitoare.
           Părând a ne fi lecturat cu maximă atenţie, luându-şi adesea notiţe, Traian Băsescu face un rechizitoriu identic sau aproape identic cu articolele noastre, confirmându-le conţinutul acid şi validându-le obiectivitatea.
           Am spus noi că PDL este un partid de gaşcă, structurat pe interese clientelare? Băsescu vine şi confirmă. Am spus noi că PDL este o formaţiune politică anacronică? Băsescu o spune pe şleau: „partid bolşevic”. Am spus noi că PDL politizează în mod excesiv administraţia locală? Băsescu spune: „da, aşa este”. Am spus noi că PDL şi Guvernul Boc nu au realizat nici măcar 50% din ceea ce a înfăptuit guvernul liberal condus de Tăriceanu? Băsescu spune acelaşi lucru. Am spus noi că PDL şi Guvernul Boc nu au nici o strategie pentru atragerea de fonduri europene şi scoaterea ţării din criză? Traian Băsescu tace. Ştie el de ce!
           Păi, dacă însuşi tătucul PDL şi al guvernelor marionetă Boc I, II, III, IV pune, disperat, degetul pe rană, chemându-şi ciracii la ordine, nu înseamnă că, în sfârşit, îşi recunoaşte, fie şi indirect, propriile eşecuri? Atunci, de ce ne-au înjurat ca la uşa cortului deontologii portocalii? Nu cumva lipsa de profesionalism, dezinformarea, cinismul, lipsa de patriotism, partizanatul politic, destabilizarea şi interesele oculte se află în chiar ograda detractorilor noştri?
           L-am fi felicitat sincer pe domnul preşedinte dacă, în intervenţiile sale publice, ar fi amintit şi de legile aberante ale pensiilor, salariilor, învăţământului, inclusiv despre şomaj, infrastructură, telejustiţie, servicii secrete, licitaţii trucate, emigrarea minţilor luminate etc, etc, teme pe care noi le abordăm sistematic şi argumentat dar care, din păcate, rămân nerezolvate. Aşa încât, dacă, prin absurd, Guvernul Boc ar administra Deşertul Sahara, n-ar fi exclus ca domnul Traian Băsescu să afle că, în doar câteva luni, executivul ar putea raporta, cu îndreptăţită mândrie patriotică, un uriaş deficit de nisip. De ce tace preşedintele în faţa acestor derapaje păguboase? Poate, tocmai pentru a veni din nou la B1TV ca să le spună pedeliştilor de la obraz: „băi, bolşevicilor, nu vă bateţi joc de nisip, fiindcă în 2012 n-o să mai aveţi ce arunca în ochii electoratului!” Poate…

                                                               ION GAGHII

Admin · 139 vizualizari · 1 comentariu

14 Apr 2010

Avem ce şi de la cine învăţa:

Polonia, poporul polonez şi marea lecţie a demnităţii, mândriei şi solidarităţii

           Cumplitul accident aviatic petrecut în urmă cu numai câteva zile, supranumit „cea de-a doua tragedie de la Katyn”, în care şi-au pierdut viaţa 96 de persoane, oficiali polonezi şi membri ai echipajului, nu doar că a şocat întreaga lume, dar a redeschis mii de arhive (cu precădere istorice) şi a generat nenumărate ipoteze şi comentarii (mai mult sau mai puţin avizate), fără însă a focaliza pe MAREA LECŢIE A DEMNITĂŢII, MÂNDRIEI ŞI SOLIDARITĂŢII oferită de acest popor inteligent, nobil, generos şi greu încercat fiecărui locuitor al planetei Pământ.
           Istoria a consemnat interminabilul şir al momentelor dramatice trăite de Polonia şi poporul polonez de-a lungul veacurilor, dar nici sabia, nici focul, nici mitralierele, nici tancurile şi nici măcar orgoliile nemăsurate ale unor puternici ai lumii de a-i da jos de pe hartă n-au avut sorţi de izbândă, fiindcă ţara şi oamenii ei păreau a fi născuţi din aceeaşi plămadă cu a păsării Phoenix. Reînviau din propria cenuşă! Mai puternici, mai dornici de viaţă, mai hotărâţi să construiască frumos şi durabil. Şi, culmea, această uriaşă construcţie începea, de fiecare dată, cu fortificarea conştiinţei supravieţuirii, amplificată de verticalitate, demnitate, solidaritate, credinţă în Dumnezeu şi încăpăţânare cât cuprinde de a nu sta niciodată în genunchi, oricât de numeros, feroce şi bine înarmat ar fi fost duşmanul.
          Cât curaj, câtă bărbăţie, câtă dragoste de ţară şi, mai ales, de libertate trebuie să ai pentru a înfrunta tancurile naziste doar cu sabia? Cât curaj, câtă bărbăţie, câtă dragoste de ţară şi, mai ales, de libertate trebuie să ai pentru a renaşte după genocidul de acum 70 de ani petrecut la Katyn, unde au pierit 22.000 de suflete, floarea armatei şi a intelectualităţii poloneze? Ţară tragică, istorie tragică, popor tragic. Nu cumva din aceste ingrediente paradoxale şi dintr-o istorie veşnic sângerândă se nasc naţiunile puternice, nobile şi orgolioase?
           Preşedintele Lech Kaczyinski nu mai este! Dar rămâne înverşunarea cu care a blocat, în mod argumentat, proiecte europene, cu care s-a opus Tratatului de la Lisabona, tergiversându-i ratificarea, cu care a carotat negocierile dintre UE şi Rusia.
          Rămân, fără doar şi poate, hotărârea, demnitatea şi patriotismul acestui preşedinte care, înainte de toate, îşi apăra ţara şi poporul cu ale căror interese se confunda până la identificare. Câţi politicieni români ai zilelor noastre ar fi în stare de asemenea abordări? Lech Kaczyinski va rămâne un simbol al poporului polonez şi al umanităţii, fiindcă el însuşi a hotărât să meargă pe urmele istoriei. Câţi politicieni români ai zilelor noastre ar fi în stare de asemenea gesturi? Priviţi în jur şi aveţi răspunsul corect.
          Polonia, poporul polonez şi Lech Kaczyinski ne-ar putea învăţa şi pe noi, românii mioritici, marea lecţie a demnităţii, mândriei şi solidarităţii? Grea întrebare, greu răspuns! Azi, mâine, poimâine şi în veac Polonia îşi va plânge morţii în faţa celei mai mari tragedii politico – militaro – financiaro – religioase petrecută după cel de-al doilea război mondial. Dar nu va cădea în genunchi ci , dimpotrivă, va renaşte ca de fiecare dată. Toată ţara s-a transformat într-un loc sacru de reculegere drapată de milioane şi milioane de lacrimi, flori şi lumânări aprinse. După care, cu fruntea sus, va scruta viitorul mai fermă, mai hotărâtă, mai plină de speranţe, chiar dacă, uneori, privind spre Rusia, poate îşi va repeta în gând cutremurătoarele cuvinte rostite, cândva, de Sir Winston Churchill: „Când trebuie să ucizi pe cineva, nu te costă nimic să fii politicos!”
           Oricum am privi lucrurile, oricâte suspiciuni, teorii şi opinii se vor naşte în urma acestei cumplite tragedii, un lucru e cert: gloria pură a celor aleşi dăinuieşte până la sfârşitul lumii. Polonia şi poporul polonez sunt, fără dubiu, cei aleşi.
           Dumnezeu să-i ocrotească!

                                                                       ION GAGHII

Admin · 115 vizualizari · Scrieti un comentariu

01 Apr 2010

IERTAŢI-I, CĂ NU ŞTIU CE FAC!