Trecură, iată, douăzeci de ani
Şi morţii tot mai strigă „vrem dreptate”,
Cu gloanţe-n trup şi-n gură bolovani,
Cât ucigaşii sunt în libertate!

        Din cimitir, ei i-au trimis la vot
        În loc să le aprindă lumânări,
        Au pus căpăstru ţării peste tot
        Iar noi, cei vii, cerşim în patru zări.

Nici Lerui Ler n-avem de sărbători,
Nici lacrimi să ne plângem sărăcia,
Am îngheţat, în mâini, cu-n braţ de flori
Tot aşteptând, să vină, pe Mesia.

        Eretici, drumul, singuri l-am ales
        Cu – atâta viscol ce avem în minte,
        Că nici Mesia, încă, n-a-nţeles
        De ce-am votat, Băsescu, preşedinte!

Şi de va fi, din nou, să suferim
Zâzanii, umilinţe şi minciună,
Vom învia curajul să murim
Spre-a sta nu despărţiţi ci împreună.

         Numai aşa, prea Bunul Dumnezeu
         Îşi va trimite Fiul să ne ierte,
         Să scoată ţara din păcatul greu
         C-a obosit şi El să ne tot certe!


                                                             ION GAGHII

 

            Dacă am încerca să adaptăm arhicunoscuta fabulă a sclipitorului poet român Tudor Arghezi la situaţia politică din România zilelor noastre, am fi de-a dreptul şocaţi de similitudinile ce ni se pot releva. Cu riscul de a fi taxat de gargaragii infantili ce populează media scrisă şi ecranele televiziunilor, înecându-se în fluvii de cuvinte fără cap şi coadă, voi face, în cele ce urmează, această modestă demonstraţie, care se vrea o temă de reflecţie pentru cei ce gândesc cu propriul cap.
            Aşadar: 1) Într-o zi, prin asfinţit, / Şoaricele a-ndrăznit / Să se creadă în putere / A prăda stupul cu miere.
            Aceste versuri nu au nimic comun cu faptul că Traian Băsescu, încă preşedinte în funcţie al României, a făcut tot ce i-a stat la îndemână pentru a avea acces nelimitat la resursele ţării spre a pune mâna pe încă un mandat de cinci ani la Cotroceni, de unde să taie şi să spânzure pentru bunăstarea sa, a familiei şi a ciracilor care, nu din dragoste fără margini, îl ling pe la toate încheieturile. Alungarea PSD de la guvernare probează ipoteza. Ca şi rămânerea PD-L să sugă „la ţâţa vacii”.
            2) El intrase pe furiş, / Strecurat prin urdiniş. / Se gândea că o albină-i / Slabă, mică şi puţină, / Pe când el, hoţ şi borfaş, / Lângă ea-i un uriaş.
            Din nou, aceste versuri nu au nimic comun cu faptul că Traian Băsescu a ajuns preşedinte cu sprijinul PNL pentru ca, după ce şi-a văzut sacii în căruţă, să-i umilească pe liberali, diminuând în permanenţă importanţa capitală a contribuţiei acestora nu doar la succesul său personal, ci şi la guvernarea de excepţie reuşită de Guvernul Tăriceanu în beneficiul poporului român.
            3) Nu ştiuse că nerodul / Va da ochii cu norodul / Şi-şi pusese-n cap minciuna / Că dă-n stup de câte una.
             Liberalii s-au dovedit nu doar un partid de oameni pragmatici, serioşi, profesionişti, înfăptuind ceea ce au promis în ciuda loviturilor primite din dealul Cotrocenilor, dar au demonstrat că sunt puternic uniţi în faţa duşmanului care, iniţial, se prefăcea a le fi prieten cu scopul de a-i zdrobi mai uşor.
             4) Roiul, de cum l-a zărit, / C-a intrat, l-a copleşit. / Socoteală să-i mai ceară? / Nu! L-au îmbrăcat cu ceară. / De la bot până la coadă, / Tăbărâte mii, grămadă, / Şi l-au strâns cu meşteşug, / Încuiat ca-ntr-un coşciug.
             După ce Traian Băsescu şi-a bătut joc de PNL, ba chiar a încercat să-l divizeze (vezi dezertările domnilor Boureanu, Stolojan, Flutur etc.), după ce a tras pe sfoară PSD-ul, după ce a demolat toate guvernele chiar de el alcătuite, politicienii înşelaţi şi-au dat mâna şi, izolându-l, speră nu doar că vor scăpa ţara de un dictator, de un scandalagiu şi un sforar, ci că vor instaura normalitatea pentru a scoate România din criza profundă care o macină şi o vlăguieşte zi de zi.
            5) Nu ajunge, vream să zic, / Să fii mare cu cel mic, / Că puterea se adună / Din toţi micii împreună.
            Acum, marele Zeus e complet izolat pe scena politică şi se dă de ceasul morţii, doar – doar va găsi scăpare. Din fericire pentru poporul român, şansele lui sunt, practic, inexistente, deoarece a trişat, a minţit şi a înşelat aşteptările tuturor: consilieri personali, aliaţi, electorat, parteneri externi.
            Alianţa PSD + PC – PNL – UDMR – minorităţi (adică „toţi micii împreună”) ne scapă sigur de calvar, sprijinindu-l pe Mircea Geoană la preşedinţie şi pe Klaus Johannis la funcţia de prim-ministru. Pentru că: În stupul numit România / Albinele îşi fac datoria. Q.e.d.
            Apropo: Cine era tâlharul pedepsit?
                                                                          
                                                                 ION GAGHII