iongaghii.blog-gratuit.ro - Blog Primul blog : Ultimele articole

Calendar

August 2010
Lun	Mar	Mier	Joc	Vin	Sam	Dum
<< <		> >>
	1	2	3	4	5	6
7	8	9	10	11	12	13
14	15	16	17	18	19	20
21	22	23	24	25	26	27
28	29	30	31

Cautare

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

Sindicalizare

RSS 2.0 :
Articole
Comentarii

Arhive

18 Nov 2009

Deşi, poate, nu au ucis niciodată,

Unii politicieni români sunt mult mai cruzi decât torţionarii comunişti!

          Stimaţi cititori, n-am să vă vorbesc astăzi nici despre incredibila bătălie electorală intrată în linie dreaptă pentru turul întâi, nici despre armele letale folosite de unii competitori (stenograme, ascultări ilegale, dezvăluiri incendiare, lovituri mitocăneşti sub centură, exerciţii de fraudare, cumpărarea voturilor, turism electoral, confruntări electrizante, acuzaţii mai mult sau mai puţin probate), nici despre manipularea electoratului prin sondaje de opinie puternic fardate, nici despre faptul că, după ce a „luptat” cinci ani cu corupţia, Traian Băsescu a reuşit să facă din România cea mai coruptă ţară a Europei, nici măcar despre sumele fabuloase, de ordinul sutelor de milioane de euro, cheltuite pentru bannere, afişe, chiolhanuri sau alte trăznăi absolut inutile cum ar fi, de pildă, referendumul.
          Astăzi am să vă vorbesc despre politicienii care au acaparat ţara în ultima vreme şi, pretinzând că o guvernează, au devalizat-o, iar acum PD-L şi PSD se arată, reciproc, cu degetul, deşi atât unii cât şi alţii s-au dovedit a fi mult mai cruzi cu poporul român decât vestiţii torţionari comunişti. Ei refuză să ne explice de ce: România are aproape un milion de şomeri, de ce plătim căldura mai scump cu 18% decât media europeană, de ce milioane de oameni sunt trimişi forţat în concediu fără plată acum, în preajma sărbătorilor de iarnă, de ce nu au întreprins absolut nimic pentru scoaterea ţării din criză, de ce salariile şi pensiile ar putea intra în colaps, de ce Traian Băsescu, alias, „Domnul Profesor”, vrea o Românie fără Parlament, fără presă, fără justiţie, fără instituţii depolitizate, fără medici, fără spitale, fără medicamente, fără profesori şi, dacă s-ar putea, fără cetăţeni care să-l contrazică?
           Ne spun tot timpul să facem sacrificii, să strângem cureaua pentru că nu mai sunt bani, dar Mircea Geoană a pus banii de campanie la ciorapul soacrei, arvunindu-şi, din toată sărăcia, un apartament de aproape 800.000 de euro, în timp ce Traian Băsescu şi PD-L împart, cu generozitate, cadouri electorale de multe miliarde în toate satele şi oraşele patriei cu primari portocalii, doar-doar vor trage biletul câştigător.
           Şi, în tot acest circ al saltimbancilor şmenari, românii în vârstă de peste 60 de ani nu mai au dreptul la tratamente în străinătate, copiii mor în maternităţi, şomerii îşi scurtează zilele, grevele se ţin lanţ, salariile şi pensiile devin tot mai mici, în schimb taxele cresc, cresc, cresc. Toate acestea şi încă multe altele, despre care v-am informat la momentul potrivit, au devenit subiecte de roman. Titluri precum: „Băsescu: Ruşinea României”, carte publicată de American Committee Against Corruption şi „Prădarea României” de Victor Gaetan şi Ciprian Nastasiu, apărută recent la editura Impact Associates din Washington, fac înconjurul planetei, arătându-ne întregii omeniri exact aşa cum suntem în realitate: un popor strivit sub bocancii politicienilor avari, corupţi, intriganţi şi laşi, aceşti indivizi fără Dumnezeu, care sunt mult mai cruzi decât torţionarii comunişti.
          Orice alt comentariu e de prisos. Apropo: SCĂPĂM ? Altfel, contrar arhicunoscutului proverb românesc, ulciorul minciunii, înşelătoriei şi şmecheriei dâmboviţene ar putea merge la apă acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin.
           Iar noi, cei minţiţi, jigniţi, furaţi, umiliţi, obidiţi, înfometaţi, înfriguraţi şi veşnic păgubaşi, la loc de lumină şi verdeaţă.
           Să fie Crin Antonescu eroul dezrobirii noastre? Cu voia bunului Dumnezeu, în România s-ar putea face, în fine, primăvară, chiar şi cu o singură floare dacă, după 20 de ani de la „Revoluţia furată”, românii vor dori, cu adevărat, un stat democratic. Vorba cântecului: „Ajută-ne, Măicuţă, să nu pierim pe cale / Că noi suntem fiii lacrimilor tale!”
                                                                           Ion Gaghii

Admin · 196 vizualizari · Scrieti un comentariu

03 Nov 2009

Traian Băsescu speră să fraierească, din nou, electoratul:

Bannere uriaşe, afişe, chefuri şi paranghelii de milioane de euro aruncate pe cadavrul îngheţat al României!

           România a îngheţat. La propriu şi la figurat. România e grav bolnavă nu doar de gripă porcină ci şi de sindromul porcului politic plecat în campanie electorală cu speranţa că va fraieri, din nou, electoratul. România are buzunarele goale, aproape un milion de şomeri, sute de mii de IMM-uri falimentate, morţi pe şosele şi trenuri deraiate, pensionari care îşi caută hrana zilnică prin tomberoane, atunci când nu-şi află sfârşitul la cozile din farmaciile cu rafturi văduvite de medicamentele ce le sunt absolut necesare. Spitalele s-au transformat în veritabile cimitire slujite de ciocli şi bocitoare în halate albe. Medicii şi asistenţii buni şi-au luat lumea în cap, iar cei care au rămas aici, din varii motive, pot, cel mult, să aprindă o lumânare şi să se roage la Dumnezeu să-i ajute să se descurce cu aparatura învechită şi materiale sanitare, inclusiv medicamente, pe cale de dispariţie.
           Profesorii, poliţiştii, funcţionarii publici, cercetătorii, actorii, militarii din teatrele de operaţiuni, agricultorii, muncitorii (atâţi câţi au mai rămas) strâng baierele pungii la maximum, atunci când nu strâng din dinţi pentru a-i sudui pe cei care au promis marea cu sarea dar, în realitate, i-au adus în sapă de lemn. Şi, culmea nebuniei, tocmai aceşti mincinoşi dovediţi vin acum să le cerşească votul, pe care chiar cred că-l merită starostele lor, Traian Băsescu, acest personaj diabolic, ce îşi glorifică domnia de cinci ani într-o Românie închipuită, nicidecum reală.
           De altfel, inexistentul său program electoral este ridiculizat en-gross prin diferite clipuri plasate pe net, unde sloganul „De ce le e frică, nu scapă” s-a metamorfozat în „De ce ţi-e frică, păsărică?” acesta fiind acompaniat de alte îndemnuri hazlii gen: „Din succesuri în succesuri, către marile progresuri!” sau „Vreau o Românie a bunului şpriţ” etc, etc.
           Şi, în această sărăcie lucie, când nici măcar bani pentru salarii şi pensii nu se mai găsesc, PD-L şi Traian Băsescu au împânzit tot locul cu bannere uriaşe, afişe, postere, inclusiv chefuri şi paranghelii de milioane de euro aruncate, dispreţuitor, pe cadavrul îngheţat al României. De pildă, pe 7 noiembrie a.c., preşedintele ţării pedeliste este aşteptat, simultan, atât în judeţul nostru, la „Zilele oraşului Mihăileşti”, cât şi în marile centre urbane Craiova şi Piteşti, unde urmează să fie aduşi – cu autobuze şi autocare – zeci de mii de aplaudaci. Cum micuţul oraş Mihăileşti nu-i poate asigura o baie de mulţime pe măsură, tindem să credem că Zeus va opta pentru Craiova şi Piteşti, primarul portocaliu Mihai Dobre fiind nevoit să se mulţumească, în fine, cu prezenţe de mâna a doua: Blaga, Videanu şi Boc. Dar nici acestea foarte sigure. Păcat de milioanele aruncate pe apa …Argeşului.
               În cei cinci ani de mandat, Băsescu n-a construit nimic durabil. Visul său, Alianţa PD-L – PSD, s-a transformat în coşmarul nostru. În schimb, preşedintele a tras sfori fără număr şi a tăiat panglici la greu: poduri şi podeţe nefuncţionale, statui (statu ia tot!), piscine fără apă, casă olimpică fără olimpici, spitale impracticabile, maidane devenite parcuri etc, etc.
              Din păcate, nimeni n-a vorbit până în clipa de faţă de cea mai răsunătoare realizare a lui Traian Băsescu, succes planetar de care nu au aflat nici măcar specialiştii ce alcătuiesc faimoasa Carte a recordurilor: România, ţara cu trei prim-miniştri (unul demis [Emil Boc], unul desemnat [Lucian Croitoru], altul propus şi susţinut de majoritatea parlamentară PNL+PSD-PC+UDMR+minorităţi [Klaus Johannis]) şi nici un guvern! Adică, un copil cu multe moaşe, care ar putea să moară cu buricul netăiat. Iar dacă FMI îl deconectează de la aparate, aleluia!
            Traiane, ia trage tu un plâns, mă, ca să ne mai înveselim şi noi! Ha-ha-ha.

                                                            ION GAGHII

Admin · 132 vizualizari · Scrieti un comentariu

28 Oct 2009

Puterea e la voi

Dacă doriţi să fiţi părtaşi
La drama Ţării ce se frânge
Sub tropăit mărunt de paşi
Ce-şi lasă urmele prin sânge,

Uitaţi de foame ori şomaj,
Uitaţi de morţii pe şosele,
Şi acceptaţi un nou şantaj
Clădit numai pe vorbe grele.

Băsescu vrea, acum, din nou,
Să pună mâna pe Putere,
Să ne mai facă un cadou:
Cinci ani de certuri şi durere!

El n-a clădit nimic, o ştim,
Şi o simţim pe burta goală,
Că zeci de ani o să plătim
Către finanţa mondială,

Pentru că el şi-ai lui ciraci
Îmbogăţiţi peste măsură,
Continuă să fure-n draci
Orice. Şi pâinea de la gură!

Pensionarii mor la rând
Când farmaciile sunt goale,
Ţăranii merg, pe câmp, plângând,
Românii par să se răscoale.

Cuţitul le-a ajuns la os,
Ei văd cum răul ne-nconjoară,
Numai Băsescu e voios
Şi-şi bate joc de noi, de Ţară.

Poate că timpul a sosit
Să spunem Lumii ce ne doare,
Pe Boc să-l ducem la cosit
Iar pe Traian, un timp, pe mare.

Dar dacă tot nu v-am convins
Şi dor vă e de Ceauşescu,
Mergeţi la vot cu pas întins
Şi ştampilaţi… Traian Băsescu!

ION GAGHII

Admin · 109 vizualizari · Scrieti un comentariu

22 Oct 2009

După ce a violat bestial legile ţării şi ne-a amanetat viitorul,

Traian Băsescu arată zilnic românilor deşertul său intelectual!

          După aproape douăzeci de ani de la Revoluţia Română – decembrie 1989 – când mii de tineri români au plătit cu sângele lor preţul libertăţii pe care „ochii plânşi cereau să o vadă”, acest popor năpăstuit se întoarce, paradoxal, exact în punctul de unde a plecat acum două decenii: la dictatură! Când aştern pe hârtie aceste rânduri, îmi stăruie profund în urechi vocea inconfundabilă a menestrelului Tudor Gheorghe, murmurând cuvinte sfâşietoare:
„Primeşte-i, Doamne,-n casa Ta / Pe cei ce vin din Timişoara, / Ei sunt ofranda cea mai grea / Pe care ţi-o trimite Ţara!”
          Iar Ţara, în anul de graţie 2009, este făcută cârpă de şters pe jos de un nou dictator, care se consideră deţinătorul Adevărului absolut, şi de ţucălarii săi slugarnici, gata oricând să facă scut viu în faţa deşertului intelectual ce traversează creierul îmbibat de wisky al celui care a violat bestial legile, inclusiv Constituţia, şi ne-a amanetat viitorul poate pentru alte zeci de ani. Oricâte atu-uri ar căuta să-i găsească lui Zeus, pentru tot dezastrul produs României şi românilor în ultimii (sperăm) săi ani de domnie, lacheii şi ţucălarii băsescieni văd cum le fuge pământul de sub picioare şi, disperaţi, încearcă să se agaţe de Putere precum înecatul de pai, chiar dacă argumentele lor puierile îi fac, uneori, să se simtă jenaţi de ipostazele în care sunt puşi nu pentru că ne-ar dori nouă binele ci pentru a-şi perpetua privilegiile aflate, acum, în pericol.
         Datorită acestora, România este privită din afară ca un tărâm al nebunilor, unde nimeni nu se mai înţelege cu nimeni, unde polarizarea societăţii a atins culmi nebănuite, unde sărăcia, disperarea şi foamea par să fi spălat creierele, refuzând şansa gândirii raţionale şi, prin urmare, intrarea în normalitate. Ţara este neguvernată, cancelariile occidentale şi oamenii de afaceri ne întorc, pe bună dreptate, spatele, dar circul continuă vârtos pe un câmp de luptă paranoică, de pe care vom aduna cadavrele în preajma Crăciunului pentru a le spânzura în Pomul de iarnă ca pe nişte trofee ale imaturităţii şi neputinţei de a accede la civilizaţia secolului XXI.
         Şi toate acestea, pentru că orgoliile nemăsurate ale unui singur om – dacă om poate fi numit un asemenea personaj malefic – sunt gata să sacrifice 22 milioane de suflete doar de dragul de a mai sta încă un mandat pe grumazul deşelat al României. Deşi există nebunii care se iau precum bolile molipsitoare – vezi trădarea recentă a unor păduchi din PSD şi PNL – nebunul crede că toţi ceilalţi, care gândesc altfel decât el, sunt, de-a dreptul, turbaţi. Şi aceasta pentru că minciuna are, câteodată, în ochii mulţimii, o putere mai mare şi mai convingătoare decât adevărul.

Dacă şi de această dată românii vor cădea în capcanele minciunilor lui Traian Băsescu, politicianul care doar din aşa ceva se hrăneşte, propun ca România să devină ţinutul celor fără demnitate, al celor care îşi merită soarta. Fiindcă, indivizii care îşi pierd demnitatea, pier. Personal, mă consolez cu ideea că încă mai avem puterea de a pricepe un adevăr ce ni se relevă în chiar aceste zile: „Celui căruia zeii îi pregătesc o înfrângere, îi iau mintea, aşa că, respectivul, vede totul pe dos”.

Pricepeţi, acum, iubiţi cititori, de ce Traian Băsescu nu vede România reală ci doar o Românie fantasmagorică? Ei, bine, DA. Zeii îşi fac datoria, arătându-ne neliniştea lui Zeus din ultima vreme. Dar neliniştea este, fără tăgadă, caracteristica vinovaţilor. Mai ales a acelora care au înţeles să se folosească în viaţă de legea forţei şi nu de forţa legii. Iar mulţimea e teribilă atunci când are conducători care fac rău. Altfel, cutremurătorul cântec, pe care menestrelul Tudor Gheorghe continuă să mi-l picure în urechi, nu ar avea sens:

„Primeşte-i, Doamne,-n casa Ta / Pe cei ce vin din Timişoara, / Ei sunt ofranda cea mai grea / Pe care ţi-o trimite Ţara!”

De ce au murit aceşti tineri? Traian Băsescu răspunde: Degeaba. Klaus Johannis are altă părere. Ascultaţi-l!

ION GAGHII

Admin · 169 vizualizari · Scrieti un comentariu

13 Oct 2009

În Republica Mediocrilor, geniul poate fi extrem de periculos !

De-a lungul întregii ei existenţe, arareori România a fost capabilă să-şi aprecieze valorile autentice şi, cu atât mai puţin, să le încurajeze, să le ocrotească, să le valorifice, să le tezaurizeze într-o justă ierarhie. Acesta ar fi motivul esenţial pentru care atâtea minţi luminate şi-au luat lumea în cap, căutând să se realizeze peste hotare, acolo unde materia cenuşie se află la mare căutare şi are, aşezate la picioare, toate condiţiile pentru a se desfăşura în voie spre a schimba, din temelii, destinul umanităţii. Şi, abia când aflăm că oamenii născuţi cândva pe aceste meleaguri au înfăptuit, cu puterea minţii lor, lucruri incredibile, devenind bunuri planetare, ne grăbim să ni-i asumăm, ca fiind români de-ai noştri, uitând că, atunci când trăiau aici, îi ignoram cu desăvârşire sau, mult mai rău, le făceam viaţa un calvar, fiindcă refuzau să se integreze în ancestrala noastră mediocritate mioritică.

Toate aceste adevăruri le-am mai spus şi cu alte prilejuri – nefiind singurul care gândeşte astfel – dar acum o fac pentru că, iată, avem încă un exemplu concludent care vine să ne confirme opiniile: Herta Müller, scriitoarea germană de origine română a câştigat joi, 8 octombrie 2009, Premiul Nobel pentru Literatură, devansând creatori uriaşi precum Amos Oz şi Philip Roth.

Apropo: câţi români, fie ei şi intelectuali, au auzit de ea, cândva, la Europa liberă sau au citit măcar o pagină scrisă de Herta Müller? Întrebarea este retorică, dacă ne gândim că nici reputatul critic literar Nicolae Manolescu n-a catadicsit să amintească, fie şi-n treacăt, de talentata Herta Müller în recent apăruta sa Istorie critică a literaturii române publicată, în 2008, la Editura Paralela 45. În schimb, dedică pagini întregi unor veleitari, pe care îi mângâie, părinteşte, pe creştet, în ciuda mediocrităţii operei lor, atunci când aceasta nu este de-a dreptul nulă din punct de vedere estetic. Azi, când fenomenul Herta Müller a explodat, unii îşi amintesc, brusc, de existenţa ei, ba chiar susţin că acest merit ar aparţine, într-un fel, literaturii române, în timp ce lătrăii de profesie şi invidioşii continuă s-o împroaşte cu lături, încercând să-i diminueze imensul succes, obţinut în urma unor suferinţe incredibile: hărţuită de Securitate (părinţii săi au fost deportaţi) şi apoi vândută cu 8.000 de mărci, precum un sac de cartofi, în 1987, la faimosul „târg” pe care Ceauşescu îl pusese la cale cu statul vest-german în privinţa saşilor şi şvabilor din România, Herta Müller renaşte din propria cenuşă prin chiar opera sa literară căreia i-a dat viaţă, e drept, în Germania.

Persecutată de Securitatea ceauşistă şi trimisă forţat să muncească în fabrică, deoarece a refuzat cu obstinaţie să devină informator, Herta emigrează în 1987, lăsând în urmă o operă ciuntită de cenzura neîndurătoare a „Epocii de Aur”. Astăzi este una dintre cele mai mari scriitoare ale lumii şi spune, răspicat, că nu se simte în România ca acasă, deşi s-a născut în Banat, la Niţchidorf, foarte aproape de Timişoara.

Pentru că Securitatea i-a făcut şi ei viaţa amară mult timp, pentru că se simţea umilită şi marginalizată, Herta povesteşte în cărţile sale, cu o sinceritate debordantă, întreaga dramă a comunismului din România acelor ani, operele ei fiind traduse în franceză, engleză, daneză, finlandeză, islandeză, croată, portugheză, maghiară şi spaniolă.

„Cărţile mele au vorbit întotdeauna despre comunism, despre cum a fost posibil ca un asemenea regim să dureze atât şi să distrugă o ţară întreagă. Treizeci de ani am trăit în dictatură. La puţin timp după ce am plecat din România, a căzut comunismul” – a spus Herta la prima ei conferinţă de presă ţinută la Berlin cu ocazia aflării marii veşti.

Din păcate, laureata Premiului Nobel pentru Literatură nu vrea să mai audă de România care, după 20 de ani de la căderea comunismului, refuză democraţia şi continuă să se bizuie pe foştii securişti, mulţi dintre ei infiltraţi în mass-media, în Parlament, inclusiv în Institutul Cultural Român de la Berlin. Cu toate acestea, cărţile ei se vând ca pâinea caldă, iar editurile româneşti se bat pentru a i le publica.

Anticomunismul are, din 8 octombrie a. c., un nume: Herta Müller. Putem spune că România şi Germania sunt, oarecum, chit: nemţii ni l-au dat pe Carol I, regele care a modernizat acest colţ de lume, iar noi i-am dat o laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, pe Herta Müller. Scrisoarea deschisă a Hertei, adresată recent şefului ICR, Horia Roman Patapievici, spune totul despre ceea ce crede scriitoarea cu privire la România zilelor noastre. Iată textul integral al acesteia:

Dragă Horia Patapievici,

După cum reiese din programul Institutului Cultural Român, vor veni la Academia de Vară a ICR Berlin, în această lună, Andrei Corbea Hoisie şi Sorin Antohi. Antohi este chiar „directorul” acestui colocviu.

Este scandalos faptul că România se prezintă în Germania cu aceste două persoane care, pe timpul dictaturii, au colaborat cu serviciul de securitate român.

În Germania s-a discutat timp de mai mulţi ani despre problema informatorilor STASI şi au fost trase concluzii în toate domeniile: foştii informatori nu pot ocupa funcţii în cadrul universităţilor, la ziare şi în instituţiile culturale.

Dacă ICR se prezintă în Germania cu aceste persoane, îşi va cauza daune ireparabile sieşi, iar participanţii germani vor fi folosiţi doar pentru lustruirea imaginii unor agenţi deconspiraţi. Se pune întrebarea cum îi vor prezenta angajaţii ICR Berlin invitaţilor la Şcoala de Vară pe partenerii de discuţie români: Corbea Hoisie – profesor şi agent de Securitate cu o activitate îndelungată, şi Sorin Antohi – oaspete al unor universităţi europene timp îndelungat, cu un titlu de doctor falsificat şi cu publicaţii fictive? Şi ce vor relata presei germane? Sau mai bine zis: ce nu vor relata?

Crede ICR că trăieşte pe o altă planetă, unde nu există conceptele de demnitate personală şi de integritate morală în ştiinţă?

Ce înseamnă să fii intelectual în România de azi? Ce s-a ales din promisiunile României făcute cu ocazia integrării in UE?

ICR de la Berlin este vitrina României în Germania – dar de fapt se prezintă drept vitrina unui trecut care nu mai apune. Cine îşi va asuma răspunderea pentru aceasta? După căderea lui Ceauşescu, fiecare instituţie din România are propria răspundere şi influenţează felul în care se trăieşte în contextul libertăţii câştigate, pentru care au murit sute de oameni!

Am sperat că România se va normaliza în final (după atât timp şi după atâtea şanse pierdute), cel puţin în domeniul cultural.

Mă doare şi mă înfurie faptul că se întâmplă exact contrariul.

Promit că nu voi mai călca pragul ICR la Berlin – şi nu voi fi singura care va proceda astfel.

Cu salutări cordiale,

Herta Müller

Acum pricepeţi, iubiţi cititori de ce, în Republica Mediocrilor, geniul poate fi extrem de periculos? Dacă DA, atunci schimbaţi ceva în această ţară cât mai repede. Poate chiar la alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie. Dacă NU, atunci lăsaţi toţi proştii să confunde valoarea cu preţul şi trimiteţi-i la Cotroceni.

ION GAGHII

Admin · 120 vizualizari · Scrieti un comentariu

Mergi la pagina: Pagina precedenta 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 Pagina urmatoare