Calendar

Iunie 2010
LunMarMierJocVinSamDum
 << <Sep 2010> >>
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930   

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitatori: 2

rss Sindicalizare

Afisarea articolelor postate in: Iulie 2010

28 Iul 2010 

Traian Băsescu și guvernanții portocalii pun în practică proiectul:

„Cum poți îngropa un popor de viu!”


       Traian Băsescu este perfect! Guvernul Boc este perfect! Iar aceste afirmații publice nu le facem noi ci însuși președintele țării, Traian Băsescu și vicepreședintele PD-L (partidul de guvernământ), Adriean Videanu. Și, dacă privim cu atenție tot ceea ce ni se întâmplă în România ultimilor ani, constatăm că acești politicieni macabri chiar au dreptate. Fiindcă, în zbuciumata noastră istorie de peste două milenii, nici hunii, nici vizigoții, nici ostrogoții, nici turcii, nici tătarii, nici fanarioții, nici măcar dictatorul Nicolae Ceaușescu n-au reușit să pună în practică proiectul infailibil numit „Cum poți îngropa un popor de viu!”, așa cum au făcut-o Traian Băsescu, Guvernul Boc și PD-L.
       E adevărat că nu avem drumuri, autostrăzi, spitale, maternități, școli, diguri, căi ferate, poduri și alte asemenea „mărunțișuri”, dar îi avem pe Traian Băsescu la palatul Cotroceni, pe Emil Boc la palatul Victoria, pe Eba la Bruxelles și pe Laszlo Tokes, eheeei, tocmai în Ținutul Secuiesc, ceea ce ne întărește credința că acest mare „proiect” nu are cum să dea greș. Ba, dimpotrivă.
       E adevărat că nu avem industrie, agricultură, turism, comerț, construcții, asistență medicală, protecție socială și alte asemenea „mărunțișuri”, dar avem la greu șomaj, salarii amputate cu 25%, cel mai mare TVA din U.E. și datorii de zeci de mii de miliarde de euro la FMI, B.E. și C.E. La ora când așternem pe hârtie aceste rânduri, deja se negociază la Washington, cu FMI, un nou împrumut fabulos.
         Este adevărat că România a fost furată de băieții deștepți bucată cu bucată, că s-a făcut troc cu limba română și au fost vandalizate (prin disponibilizări masive, lipsă de finanțare ori numire de șefi analfabeți pe criterii politice) aproape toate instituțiile de cultură (teatre, filarmonici, biblioteci etc. etc.), dar la Băile Tușnad am putea ajunge (cei care vom supraviețui, desigur) doar cu pașaport și numai dacă vrea Budapesta.
         Dacă poporul român nu se va trezi din letargie pentru a acționa unit, pe toate fronturile (societate civilă, partide politice democrate, sindicate, mass media) pentru înlăturarea imediată a acestor ciocli portocalii de la conducerea țării, atunci incompetenții, hoții, trădătorii, parveniții și jigodiile ne vor îngropa de vii. Atâta timp cât nu vom opune din răsputeri o amplă rezistență incompetenților, hoților, trădătorilor, parveniților și jigodiilor portocalii care au sufocat țara și vom continua să acceptăm subcultura, prostul gust, mârlănia și primitivismul lor politic, economic, social și cultural, suntem, iremediabil, condamnați la pierzanie.
         Este adevărat că „în lumea asta prost făcută” nimeni nu a murit din cauza expunerii timp îndelungat la educație și cultură. Iar românii, trebuie să recunoaștem cu obiectivitate, n-au fost expuși. Este adevărat că respectul față de cărți poate fi manifestat doar prin folosirea lor. Este adevărat că, în ultimii ani, s-a dus și continuă să se ducă o politică de îndobitocire a cât mai multor români, dat tot atât de adevărat este și faptul că, eventuala eșuare a României poate fi dată, categoric, doar de inexistența unei vulcanice reacții populare față de o guvernare aberantă, incoerentă, iresponsabilă și trădătoare de neam, limbă și țară.
          Ne-a fost furată orice speranță de viitor prin prăbușirea dramatică a nivelului de trai, atât întreprinderile cât și noi, cetățenii, trezindu-ne în incapacitate de plată. Și iarna, încă, nu a venit! Nici facturile la căldură, energie electrică, gaze, apă, canal etc. etc. Cei mai mulți români, îndeosebi specialiștii, părăsesc țara. Sănătatea, educația, cultura sunt, practic, ruinate. Ce mai așteptăm?
          Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu noi, atunci cine? Acționați. Timpul nu mai are răbdare! Faceți în așa fel încât, în România secolului XXI, să nu mai fie atât de multă disperare și atât de puțină speranță!


                                                                                  ION GAGHII 




Admin · 25 vizualizari · Scrieti un comentariu
14 Iul 2010 

Traian Băsescu, Guvernul Boc și PDL iubesc constant poporul român prin sugrumare!


      Oricum am privi tot ceea ce se petrece, zilnic, în jurul nostru, oricâte eforturi am face pentru a pricepe direcția către care se îndreaptă țara, oricâtă înțelegere, toleranță și bunăvoință am fi dispuși să acordăm lui Traian Băsescu, Guvernului Boc și PDL-ului, realitatea crudă ne obligă să tragem o singură concluzie: NEBUNIA CONDUCE ROMÂNIA! Pentru că doar într-un ospiciu vei întâlni pacienți care se cred Spartacus, Napoleon, Lucreția Borgia, Stalin, Lenin, Hitler, Che Ghevara, Simon Bolivar, Fița sau Petre Caniu (pentru necunoscători, ultimele două „personalități” fac parte din pitoreasca zestre autohtonă giurgiuveană).
      Ca atare, n-am de gând să vă vorbesc astăzi, stimați cititori, nici despre modul în care au ajuns portocaliii la putere, nici despre ceea ce promiteau aceștia în campania electorală, nici despre împărțirea bugetului exclusiv pe criterii politice, nici despre politizarea administrației locale, nici despre afacerile mănoase ale miniștrilor, nici despre pupincuriștii băsescieni, nici despre partidul trădătorilor, condus de Gabriel Oprea, nici despre oportunismul UDMR, ci despre faptul că, de ce ne-a fost frică, n-am scăpat!
      Ne-a fost teamă că Traian Băsescu va câștiga, din nou, alegerile prezidențiale, și le-a câștigat. E drept, nu în țară, ci în diaspora. Ne-a fost teamă că, deși dat jos de către Parlament, Emil Boc va fi pus din nou în fruntea guvernului, și a fost pus. Ne-a fost teamă că mafioții Videanu, Blaga, Berceanu și Udrea vor face parte din guvern, și fac. Ne-a fost teamă că trădătorii din PSD și PNL vor face un partid de conjunctură doar pentru a avea acces la ugerul bugetului, și au acces. Ne-a fost teamă că ungurii (UDMR) vor juca tare cartea limbii maghiare și a autonomiei teritoriale și, nu numai că au jucat-o, dar au câștigat partida în stil de mari campioni ai tuturor guvernărilor. Ne-a fost teamă că ne vor băga mâna în buzunar până la cot, și ne-au făcut frumos la portofel. Ne-a fost teamă că vor pune taxe și impozite mai ceva ca fanarioții, și azi plătim inclusiv apa de ploaie (vezi miile de case și zecile de vieți luate de puhoaie) și aerul pe care îl respirăm. Ne-a fost teamă că vom suferi, din nou, de foame și de frig? Ei, bine, vom suferi vârtos (prețurile alimentelor cresc precum cozonacul, iar de la subvențiile pentru căldură ne-am luat, deja, adio). Ne-a fost teamă că vom ajunge să murim, cu zile, în spitale? Ei, bine, murim, deja, ca muștele. Ne-a fost teamă că industria, agricultura, sănătatea, cultura, justiția, administrația publică, poliția, jandarmeria, armata și tot ce mai mișcă în țara asta vor fi lăsate de izbeliște? Ei, bine, uitați-vă la ele în ce hal au ajuns și ce bugete le-au fost alocate. Și enumerarea fricilor și temerilor noastre îndreptățite ar putea continua la infinit, întrucât ele ne sunt confirmate zi de zi și ceas de ceas de chiar Traian Băsescu, Guvernul Boc și PDL, care iubesc constant poporul român prin sugrumare!
      Și, fiindcă pensionarii, în loc să moară, se încăpățânează să trăiască, constructorii se încăpățânează să clădească, țăranii se încăpățânează să lucreze pământul, copiii se încăpățânează să meargă la școală și la facultăți, profesorii se încăpățânează să-i învețe, oamenii de artă și cultură se încăpățânează să facă ceea ce știu ei mai bine (film, teatru, pictură, sculptură, muzică, literatură), polițiștii, jandarmii și magistrații se încăpățânează să-și facă onest meseria, Zeus a început nu doar să acționeze incoerent dar, mai ales, a devenit violent peste măsură.
      Parcă scos din minți că România se încăpățânează să mai existe, după tot tratamentul criminal la care a fost supusă de această ciumă portocalie, Traian Băsescu se răstește la pensionari, se ceartă cu sinistrații, cu judecătorii Curții Constituționale, cu Opoziția, ba chiar și cu TVA-ul, pe care l-a trimis „înapoi, jos”, inclusiv cu propriu-i guvern, demonstrând, dacă mai era nevoie, că violența este ultimul refugiu al omului incompetent.
     Așadar, acest președinte incompetent, incult, fitilist și scandalagiu, acest guvern iresponsabil și acest partid (PDL) corupt până în măduva oaselor reprezintă adevăratele pericole la adresa siguranței naționale și nu pensionarii, bugetarii sau mai știu și eu ce alte categorii sociale pe care Băsescu le-a condamnat la atâta iubire zeiască prin chiar sugrumarea lor instantanee! Pașol na turbinca, ciumaților!


                                                                ION GAGHII


Admin · 45 vizualizari · Scrieti un comentariu